Despre noi

Daniela Nica

Ca parte a programului internaţional de Mentorship JMT și Empowerment Mentoring, învăț și sunt mentorată direct de unii dintre cei mai buni la nivel mondial.

Nu te cunosc, însă pot spune ceva despre tine: potențialul tău este infinit mai mare decât rezultatele pe care le ai în viață, indiferent de domeniu – personal, profesional, financiar, social, emoțional, etc.

Îți voi pune sub semnul întrebării convingerile limitative, te voi scoate din zona de confort și nu voi face niciodată vreo  înțelegere cu limitările tale mentale. Vom crea împreună un cadru în care vom împărtăși povești și experiențe de creștere menite să te inspire, să te incurajeze, să te stimuleze.

Voi fi pentru tine o punte de acces spre învățăturile pe care le-am primit de la mentori precum John Maxwell, Paul Martinelli, Les Brown, Paul Scheele sau Nick Vujicic prin intermediul diferitelor programe de top mondial pe care le-am accesat. Am aplicat aceste lecții în viața mea și în afacerea mea, aici, în România. Sunt principii universal valabile, funcționează perfect! Dacă tu te schimbi, totul se schimbă în viața ta! Dacă tu crești, totul crește in jurul tău!

Am avut deja privilegiul de a lucra unu la unu sau în grupuri mici și  mari cu peste 3000 de lideri români din România și din afara țării din toate domeniile de activitate, pe care i-am ajutat sa își ridice nivelul de conștientizare si, automat, rezultatele.

Există o singură condiție:Provoacă-ți credințele care te limitează!

Pariază pe tine, indiferent care este locul în care te afli acum, indiferent de circumstanțele și situația în care te găsești, indiferent de rezultatele pe care le ai în prezent. Amintește-ți: potențialul tău este infinit mai mare decât rezultatele. Ai doar nevoie să devii conștient de următorul tău nivel… apoi de următorul…

Împreună cu Paul, te vom însoți în această călătorie în care îți vei provoca credințele limitative și vei începe să-ți creezi un nou sistem de credințe care să te ajute să-ți trăiești visurile!

Paul Martinelli

Fiind unul dintre cei mai bine cotati traineri, speakeri si coachi internationali ai momentului, Paul Martinelli crede cu tarie in puterea muncii si a increderii in sine.

Venind dintr-o familie mediocra, suferind de balbaiala si fiind nevoit sa renunte la liceu, Paul s-a vazut in situatia de a isi croi propriul drum, ajungand de la om de serviciu la antreprenor milionar.

     A impartit deseori scena cu maestrii din domeniul dezvoltarii personale ca John Maxwell, Les Brown, Bob Burg ,Carrie Wilkerson, Randy Gage, Bob Proctor, Wayne Dyer, Brian Tracy, Mark Victor Hansen si multi altii.

Paul este unul dintre participantii la best-seller-ul international “Beyond the Secret” alaturi de Bob Proctor, Mary Morrissey si Les Brown. Aceasta revelatoare lucrare a fost ulterior transpusa intr-un film de succes care a rulat in toata lumea devenind un adevarat manual de referinta in sfera documentatiilor motivationale.

     Paul este presedinte la nivel mondial al programului global de licentiere individuala “John Maxwell Team”, care presupune instruirea si autorizarea tuturor celor interesati sa devina traineri si speakeri de succes.
     Tehnicile inovatoare si revelatoare ale lui Paul Martinelli au atras numeroase corporatii internationale dornice sa-si activeze valorile si sa-si desavarseasca potentialul.

     Astazi Paul calatoreste continuu in toata lumea pentru a vorbi despre importanta desavarsirii adevaratului potential al fiecaruia precum si despre dezvoltarea puterii mintii fiecaruia de a-si schimba viata in directia dorita. Prin intelepciunea sa, Paul se conecteaza pozitiv si creeaza legaturi puternice cu indivizi si grupuri din toate mediile. Mesajele sale schimba de cele mai multe ori viziunea asupra vietii a participantilor si sunt disponibile prin intermediul de workshop-uri, seminarii, seminarii web, servicii de coaching si discursuri. Paul este, de asemenea, un maestru in a-i trainui pe altii pentru a deveni speakeri si coacheri calificati de dezvoltare personala, oferind programe personalizate in acest domeniu.

Paul Martinelli este un vorbitor cu experienţă care inspira, motiveaza si isi face publicul sa se simta bine. Paul aduce valoare intalnirilor, evenimentelor speciale si conferintelor.

     In sali de conferinte sau in sali cu mii de oameni, atat in Statele Unite cat si in Europa, Paul este cunoscut pentru conectarea cu membrii audientei fiind usor de inteles de orice public prin folosirea de tehnici care declanseaza in fiecare participant adevaratul sau potential.